Visul lui Erhardt si al Sophiei Luther redevine realitate
Fabrica de bere Luther, o afacere de familie
Luther a plecat ulterior la Oltenița, unde a deschis o altă fabrică de bere, care, de data aceasta, a fost o oarecare reușită și l-a specializat pe tânărul german, care s-a întors la București, cu ceva capital și s-a căsătorit cu Sophia Kaltmeyer, tot de origine germană, din comunitatea protestantă.
Cu sprijinul acesteia a deschis fabrica Luther (Grivița) la bariera Podului de Pământ, pe Câmpul lui Rosset, aproximativ peste drum de ceea ce urma să devină Gara de Nord, care se numea atunci Gara Târgoviștei.
Însă, potrivit lui Dan Roșca, autorul cărții „Amintirile Bucureștilor, Povestea Berii” anul construcției fabricii s-ar putea să nu fie 1869, deși acesta este gravat pe fațada clădirii. Dan Roșca scrie în lucrarea amintită: „Deși unii autori consideră că această fabrică din vecinătatea gării a fost construită în 1869 (…), ea nu apare, în această zonă a orașului, nici pe harta Papazoglu – Bucuresci, Capitala României dedicată Majestății Sale Imperatorul Tuturor Russielor, Alexandru Nicolaevitz din 1971 și nici pe Plan du Bucarest, al lui Ulysse de Marsillac (1872),
nici măcar pe Planul Comisiei Coloarei de Verde din Capitala Bucuresci, dedicat de locotenent-colonelul Papazoglu, în 1875, generalului Ioan Florescu, în timp ce, pe aceleași hărți, Fabrica Oppler este clar reprezentată”.
De aceea, se poate presupune că anul 1869 a fost anul construcției fabricii din Oltenița, dar mai există o variantă. Nicolae I Angelescu lasă să se înțeleagă, în lucrarea sa „Camera de Comerț și Industrie București – Catalogul Galeriei de Tablouri”, că mica fabrică înființată de ErhardtLuther împreună cu Ciopech (Czizek) a continuat să funcționeze în București. Aceasta însă se afla la Zahana, unul dintre vechile abatoare ale Capitalei, aflat probabil în Colentina.
Asocierea dintre Luther și Ciopech sau Czizek s-a sfârșit, cel mai probabil, în 1875, an în care România semna Convenția comercială și de navigație cu Austro-Ungaria, iar germanul a început construcția fabricii de bere Luther.
Luther BEREA REGILOR
E sigur că fabrica funcționa deja în anul 1879, probabil cu o parte dintre echipamentele celei din Oltenița și avea și propriul agent fiscal, plătit cu 100 de lei pe lună, pe nume C. Lerescu.
Revenind la anii `80 ai secolului al XIX-lea, în 1884 a fost dată o lege care impunea firmelor să se înscrie la tribunal și să-ți țină registre contabile, astfle că Luther s-a înscris în registrul firmelor individuale „cu comerciul de fabrică de bere și cu magazinul situate în Bucuresci, Șoseaua Basarab No. 24, sucursală nu are, precum nici procurator, căsătorit fără dotă.”
Utilarea fabricii s-a încheiat abia în 1885, iar în 1887 berea Luther se vindea deja și în alte zone ale țării. Erhardt Luther a deschis prin 1888 un mic hotel la Sinaia, care servea și berea produsă la București. În iulie același an, berea apare și în oferta unui local deschis de A. Farcaș în Câmpulung, care vindea berea Luther cu 25 de bani litra și 45 de bani halba. Berea produsă în fabrica din Șoseaua Basarab no. 24 apare în anii următori și la Călărași, Bușteni, Iași, Galați și umple treptat berăriile din București.
În 1888, fabrica obținea scutirea de impozite către Stat și Municipalitate, dreptul de a importa utilajele necesare fără taxe vamale și dreptul de a utiliza serviciile CFR și Poștei Române la tarife minime, toate pentru 15 ani. Aceste avantaje i-au permis lui Erhardt Luther să demareze, în primăvara lui 1890, extinderea și modernizarea fabricii, lucrări printre care s-a numărat și începerea construcției Mălțăriei existente și azi, în stil art-deco – elementele care definesc arhitectura vor fi restaurate în cadrul proiectului Fosta Fabrică.
Erhardt Luther nu a mai apucat să vadă finalizate aceste lucrări, pentru că a încetat din viață la 15 iunie 1890.
Expansiunea din anii ‘80 ai secolului XIX
Sophie E. Luther, doamna de fier a industriei berii românești
La momentul morții lui Erhardt Luther, fabrica pe care o fondase avea 100 de angajați. Nevasta sa, Sophia Luther, nu a ezitat să preia fabrica și să o conducă într-un mod eficient, iar succesul fabricii a continuat. Gazeta Săteanului scria în 1893: „A trebuit ca escelenta bere produsă la marea fabrică de bere a doamnei Sophia Luther să concureze în străinătate cu cele mai renumite produse din toate locurile și să dobândească medalia de aur la aceste expozițiuni pentru ca această bere să-și poată ocupa locul ce pe drept i se cuvine. Numai după ce ne-au deschis streinii ochii ne-am convins…”
Un an mai târziu, în 1894, Sophia Luther se recăsătorea. Mirele, un viitor alt mare producător de bere, Dumitru Marinescu Bragadiru, care construia în acea perioadă ceea ce avea să devină Fabrica de Bere Bragadiru. În noiembrie 1899 în Monitorul Oficial era notată apariția societății anonime Industria Berii, ce includea cele două fabrici, Luther și Bragadiru și avea ca scop „producțiunea și comerciul berii, precum și răspândirea ei în clasele muncitoare și populațiunea rurală.”
Acționari erau Sophia Luther, Dumitru Marinescu Bragadiru, Banca de Scont București, Banca Populară din Pitești, inginerul N. Zanne, comerciantul Eraclie Duro și George Boambă.
În preajma anului 1900, fabrica de bere Luther producea sortimentele Pilsner, Dortmund și Bavareză și avea o capacitate de patru milioane de litri pe an, potrivit lucrării „Amintirile Bucureștilor. Povestea Berii” a lui Dan Roșca. Berile produse de Luther erau livrate în butoaie de 25 sau 50 de litri sau în cutii cu câte 50 de sticle. În București, distribuția era asigurată de o rețea de căruțe de marfă, iar în provincie transportul berii se făcea cu „trenuri de mare viteză”.
Berea Luther mergea și la export, în condițiile în care doar patru producători de bere din cei 19 existenți în România la acea vreme vindeau și pe piețele externe. Iată ce scria, în 1898, un mare ziar din București, potrivit lui Dan Roșca: „Un succes al industriei noastre naționale. Un ofițer din armata engleză a făcut propuneri fabricei de bere Luther din Capitală, pentru o furnitură anuală de 100.000 de hectolitri de bere, destinată trupelor din Indii. Proprietara fabricei, însă, d-na Sophia Luther Bragadiru,nu voește a a se angaja decât pentru o cantitate anuală de 50.000 de hectolitri, deocamdată (…). Tratativele urmează.”
Succesul berii Luther nu s-a tradus doar în vânzări, ci și în premii importante: în 1900, la Expoziția Universală de la Paris, berea Luther a primit medalia de aur. În anul 1902, fabrica Luther, care producea patru milioane de litri de bere pe an, era cel mai mare producător de bere din țară.
În 1904, Sophia Luther divorțează de D. Marinescu Bragadiru, după zece ani de căsnicie, și anunță acest lucru într-o gazetă de mare tiraj: „ANUNCIU – Am onoarea de a aduce la cunoștiința generală că, în urma desfacerii căsătoriei dintre mine și d-l D. Marinescu Bragadiru, mi-am schimbat firma fabricei mele de bere în aceea de SOPHIE E. LUTHER, adică VECHIA FIRMĂ; luându-mi, așadar, libertatea comercială, continui înainte cu fabricarea și comerciul berei, ce am întreprins timp de peste 30 de ani”.
Doar un an mai târziu, în 1905, Sophia Luther se stingea din viață și, în 1906, moștenitorii ei vindeau fabrica unor alți germani, frații Eugen și Rudolf Czell din Brașov, care aveau în Transilvania mai multe întreprinderi, printre care patru fabrici de bere, patru de spirt și câteva postvării. Începea ultima etapă din perioada de glorie a fabricii de bere Luther, care avea să țină până în anul 1948, când, la fel ca toate întreprinderile private, avea să treacă în posesia statului comunist. De mentionat faptul ca Sophia, cat a mai trait si deja se punea problema vanzarii, refuza sa vanda si cladirile cu apartamente, din caramida aparenta roz, in care traiau muncitorii angajati in fabrica. I se spunea Mama Sophia pentru ca avea mare grija de angajati si dona bani pentru scolile de fete. De asemenea, Sophia este creditata a fi avut un mare fler de promovare a afacerii, fiind cea care a introdus plata de procente din vanzarile de bere catre restaurantele si berariile ce comercializau etichetele Luther, introducerea halbei de bere in Romania, participarea la targuri si expozitii in Romania si strainatate, baterea de monede aniversare, medalii, editarea de serii de ilustratii, afise si firme.
Sophia cere sa fie inmormantata alaturi de primul sot, Edhardt, in cimintirul Lutheran. In perioada vietii genereaza numeroase barfe si can can-uri, amintite chiar si in epigrame scrise de Caragiale.
În 1920, Fabrica Luther era deja societate pe acțiuni, unul dintre principalii acționari fiind Banca Marmorosch-Blank. La jumătatea anilor `20 ai secolului trecut, afacerea prospera: avea un capital social de 28 de milioane de lei, iar dividendele acționarilor reprezentau 12% din valoarea nominală a titlului.
Fabrica de bere Luther, condusă direct de frații Eugen și Rudolf Czell, producea, la mijlocul anilor `30 ai secolul al XX-lea, berea destinată restaurantelor Wagons Lit, ce dotau trenurile de lux. În 1935, distribuția berii produse de fabrica Luther încă se făcea cu ajutorul căruțelor, deși existau autocamioane. Atelajele erau însă mai ușor de întreținut, iar fabrica deținea 72 de cai. Serviciul de distribuție presupunea livrarea „cu prețul fabricei, în sticle originale de 650 gr. și 300 gr. umplute direct din zăcătorile fabricei”. Același serviciu livra consumatorilor, potrivit lucrării scrise de Dan Roșca, și „vinuri de masă și desert curate și naturale”, din marile pivinițe ale fabricii. Vinurile puteau fi cumpărate și direct, de la magazinul din Șoseaua Basarab 46.
Gasim dovezi cum ca fratii ar fi platit la un moment dat angajatii fabricii cu jetoane, in loc de bani pesin, jetoane ce aratau ca monede, inscriptionate „Doi Capitani”, cu care puteau cumpara mancare si nimicuri din incinta fabricii, la preturi discretionare. (o astfel de moneda se afla in posesia Fostei Fabrici).
Fabrica de bere Luther făcea parte dintr-un grup de firme, iar în 1942, când lumea era zguduită din temelii de Al Doilea Război Mondial, dr. Rudolf Czell devenea acționarul principal al celorlalte întreprinderi ale grupului: Tranzacțiunea și Prima fabrică mecanică de butoaie. Și pentru că a venit vorba despre război, este important de menționat că bombardamentele care au vizat, în aprilie și mai 1944, Gara de Nord și triajul au afectat și Fabrica Luther (dupa unele scrieri in numar de 17 bombe).
De la Luther la Grivița și Gambrinus
Terminarea războiului ar fi trebuit să însemne o mare bucurie pentru români, însă ea a adus în România regimul comunist, iar muncitorii au fost asmuțiți împotriva proprietarilor întreprinderilor în care lucrau. Proprietatea privată a dispărut brutal, afacerile fiind confiscate de către noile autorități și trecute în proprietatea statului.
